joi, 9 mai 2013

Exfoliant Tropic SABON - REVIEW

Cred ca un pas absolut necesar pentru o piele sanatoasa si frumoasa este exfolierea. Dincolo de inlaturarea celulelor moarte, creste si eficienta ingredientelor active din celelalte produse de ingrijire utilizate (care patrund mai usor in piele). Exista pe piata o plaja imensa de produse dedicate scrub-ului corporal, de la bureti si perii pana la creme/geluri ce au printre ingrediente seminte, zahar, sare si alte minuni abrazive.

Optiuni exista pentru toate gusturile si toate buzunarele. Ideea este sa il cautati pe cel care va face fericite. Pentru mine, manusile de la Body Shop sunt la fel de bune in sensul curatarii ca si exfoliantul Cocoa Kona de la 100% pure sau ca exfoliantul Tropic de la Sabon. Insa pentru pielea mea uscata ultimele doua sunt alegerea pe care o fac cu ochii inchisi, la orice ora din zi si din noapte, datorita continutului bogat in uleiuri.
Tropicul este o descoperire recenta, si una de care sunt foarte incantata. Si o sa va explic imediat de ce:



CE SPUNE PRODUCATORUL:

O combinaţie de sare de mare şi uleiuri esenţiale care revitalizează pielea şi îi menţin strălucirea şi catifelarea. Este realizat pe bază de ulei de soia şi ulei de migdale şi este îmbogăţit cu minerale şi ingrediente esenţiale. Granulele de sare îndepărtează cu delicateţe celulele moarte şi regenerează pielea, lăsând-o moale şi catifelată. Uleiurile au un efect de durată şi reconfortant asupra pielii. Se recomandă mai ales pentru zonele uscate şi aspre. Evitaţi aplicarea pe răni deschise. Potrivit pentru toate tipurile de ten.

Tratament de îngrijire complet într-un singur borcan.

Contribuie la ascunderea vergeturilor şi celulitei.

Îndepărtează celulele moarte.

Pielea rămâne parfumată şi catifelată.
Stimulează circulaţia.

Înainte de tratament – săpun-ulei lichid.



După tratament – ulei de corp.


INGREDIENTE:

Sodium Chloride ( Sea Salt), Isopropyl Myristate, Parfum, Ricinus Communis (Castor) Seed Oil, Ethylhexyl Methoxycinnamate, Laureth-4, Ethylhexyl Salicylate, 1,2-Octandiol & 3- Phenyl-1-Propanol, Benzophenone-3, Tocopheryl Acetate, Prunus Amygdalus Dulcis (Sweet Almond) Oil, Carapa Guaianesis Seed Oil, Simmondsia Chinensis (Jojoba) Seed Oil, Borago Officinalis (Borage) Seed Oil, Helianthus Annuus (Sunflower) Seed Oil & Euterpe Oleracea Fruit Oil, CI 47005, CI 14700.

PAREREA MEA:
Am gasit cu surprindere, placuta de altfel, ca are 3 factori de protectie solara. Ii vedeti la ingrediente, scrisi cu rosu (daca respectivii au si un alt rol in industria cosmetica, mea culpa, nu il stiu) . A fost neasteptat ca un produs tip scrub sa ofere ecran impotriva radiatiilor UVA si UVB.


Dupa cum ati putut observa are un amestec bogat de ulei de ricin (cunoasteti voi, uleiul acela de castor de il gasim pe toate etichetele traduse prost! :)), migdale dulci, andiroba (ulei din seminte de Carapa Guaianesis), jojoba, limba mielului, floarea-soarelui si masline. Cu greu am putut sa evidentiez cantitatea de uleiuri din borcan dar pana la urma... :) De asemenea mai contine un ulei sintetic, Isopropyl Myristate, care din fericire nu imi face probleme. Acesta are un rol interesant, si anume are calitatea de a face sa para mai putin uleioasa, mai putin densa daca vreti, compozitia unui produs cosmetic care contine foarte multe uleiuri. De asemenea, pe langa faptul ca intra foarte usor in piele, ajuta si celelalte ingrediente sa patrunda mai rapid.


Atentie: daca aveti ten acneic si intentionati sa folositi acest scrub pentru fata, utilizarea frecventa a uleiului sintetic de care va povesteam poate bloca porii si de asemenea, poate da uneori reactii neplacute pe tenul sensibil. Eu il folosesc doar pe corp si nu ma pot pronunta in ceea ce priveste tenul.





Sarea este fina, motiv pentru care exfoliaza tot! Fata de un scrub cu zahar, care are o granulatie mai mare, scrub-ul cu sare este ceva mai eficient. Ganditi-va la diferenta care apare la folosirea unei pile de unghii de metal si a uneia din sticla (as fi folosit drept comparatie hartiile abrazive - smirghel - dar am zis ca e parca prea mult pentru un blog despre cosmetice!!! :)) Insa, exact din aceasta cauza, a granulatiei fine, trebuie aplicat cu blandete, pentru a nu deveni prea agresiv pentru piele. Va garantez ca si daca nu il veti presa cu inversunare, el isi va face treaba 100%!


Pe site scrie sa il folosim dupa uleiul de dus. Ceea ce si fac de doua ori pe saptamana. Ma spal "de voie" si apoi utilizez exfoliantul pe unde cred ca este necesar. Combinatia lasa pielea de vis! Si pregateste foarte bine terenul pentru un eventual autobronzant, astfel incat acesta sa nu se aplice in dare si ma trezesc a doua zi ca arat ca o tigroaica nefericita! ;)

Ambalajul, asemeni celorlalte produse Sabon, este din sticla, ceea ce ma face sa le plimb in si din baie dupa fiecare utilizare pentru a nu suferi accidente! Daca aveti copii, stiti... Precizare: dupa ce il folositi de cateva ori, se mai intampla ca uleiul sa se scurga pe exterior si riscul sa va alunece recipientul din maini nu e deloc neglijabil!

Cat pe ce era sa uit partea care imi place mult de tot la acest produs: miroase absolut delicios! A fructe tropicale. Daca se va scoate pe piata un nectar cu aroma asta, cred ca ma voi certa rau de tot cu cantarul! Deci multumesc cerului ca nu sunt precizate nominal fructele care creeaza parfumul acesta! :)))
Asa cum va spuneam si la uleiul de dus, urmariti site-ul Sabon, au periodic oferte foarte generoase! Si daca aveti ocazia, incercati-l! Dar va avertizez ca poate da... dependenta! ;)

  • Produsul: 5 puncte din 5
  • Ambalaj: 4 puncte din 5
  • Calitate: 5 puncte din 5
  • L-as mai cumpara: DA, dar voi cumpara pe rand si alte variante!

Disclaimer: nu sunt un "review-er profesionist", nu sunt platita de nicio companie pentru a face review-uri si nici nu dispun de fonduri nelimitate pentru a cumpara cosmetice. Marea majoritate a produselor prezentate sunt achizitionate dupa o perioada lunga de cautari pe internet, de citit review-uri cat mai realiste (vezi Makeupalley, veti gasi prescurtat in blog MUA), de folosit tester-ul si produsul in sine o perioada generoasa de timp, pentru a putea oferi o parere cat mai pertinenta. De aceea, cele mai multe review-uri vor fi pozitive vizand produse care mie mi s-au parut extrem de bune. Nu agreez sa scriu review-uri negative dar atunci cand o fac este pentru ca sunt profund dezamagita de un produs. O sa gasiti pe alocuri termeni in engleza, pentru ca majoritatea materialelor le gasesc in aceasta limba si imi vine mai natural sa ma exprim asa pe de o parte, si pentru ca asta sunt, asta mi-e stilul de exprimare datorat mediului in care traiesc, pe de alta. Imi cer scuze anticipat daca voi crea un disconfort celor care nu cunosc engleza. Va multumesc pentru intelegere.

© 2012-2013 wolfettepandora.blogspot.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu